Există informații potrivit cărora la mijlocul secolului al VII-lea exista și la Sâncrăieni o școală finanțată de către Biserica Catolică. Între anii 1630 și 1663 învățătorii (maiștrii) din Sâncrăieni și Racu scriau cărți de educație muzicală (cărți de muzică bisericească). Unul dintre ei cu numele de Petri (Andrei sau Andrei Gheorghe) se pare că a fost dascăl la școala din sat și totodată cantor (cântăreț bisericesc). În secolul următor fiecare în parohie exista și o școală, așadar exista una și la Sâncrăieni.
Din amintirile evocate din copilăria lui T. Nagy Imre aflăm despre “casa școlii” care a fost compusă dintr-o sală de clasă și camera profesorului. “Echipamentul” principal al clasei, o tablă mare și neagră, pe care scrisul era aproape imposibil din cauza vopselei. Soba de teracotă emitea căldură datorită lemnelor aduse de elevi, de la casele lor, astfel gradele în plus sau minus depindeau și de calitatea acestor lemne. Pe acele vremuri principalul scop al școlii era ca elevii să dobândească capacitatea de a scrie și a citi.
În 1877 există deja doi dascăli: cantorul și un ucenic, dar se propune deja angajarea unui al treilea dascăl. În anii 1872, 1875 și 1876 s-au organizat evenimente de caritate pentru obținerea unor donații, ca școala să se dezvolte și să rămână sustenabilă. În 1892 se construiește o nouă școală, cu trei săli de clasă, o cameră de locuit pentru dascăl și sală de consiliu, în totalitate fiind amenajate unsprezece spații. Pentru finalizarea lucrărilor Episcopul Ardealului a oferit 1500 de forinți, iar oamenii din sat au donat materiale de construcții și munca lor, pro bono. În 1929 s-a construit o altă școală cu patru săli de clasă.
În anul 1923 pe lângă școala catolică s-a înființat și o școală de stat, cu învățători aduși din Regat, folosindu-se de multiple resurse pentru ademenirea elevilor. De cele mai multe ori erau emise dispoziții obligatorii pentru a împiedica părinții să-și înscrie copiii la școala catolică.
Între anii 1936-1937 s-a construit o nouă clădire pentru școala de stat ,a colțul străzii Tivai.
Școala catolică a supraviețuit până la apariția dictaturii comuniste, în timpul căreia, în anul 1948, toate școlii congregaționale au devenit instituții (școli) de stat.
În 1949, școala funcționează în șapte săli, cu zece cadre didactice.
În 1956 se deschide școala din Sub-cetate cu unsprezece elevi și un cadru didactic.
Grădinița a fost înființată în anul 1892, dar timp de mai mulți ani a încetat din funcționare, devenind mai apoi grădiniță cu predare în limba română.
În anul 1941 s-a deschis din nou o grădiniță cu predare în limba maghiară, care funcționează și în zilele noastre.
După preluarea de către stat, a ambelor școli, cea catolică și cea română, în clădirile separate ale acestora a început să funcționeze școala de stat, clasele I-VIII.
În partea de Nord a bisericii, lângă vechiul cimitir s-a construit un nou edificiu, în care, din anul 1988, au învățat elevii claselor I-VIII, în timp ce clasele I-IV au rămas în clădirea de pe Strada Tivai. În fosta școală catolică funcționa grădinița și o sală de sport.
În 1993 școala a preluat numele preotului și publicistului, Vitos Mózes. Reducerea numărului de elevi a făcut posibil ca, din anul 2004, și elevii claselor I-IV să studieze în noua clădire.
Azi clasele I-VIII, grădinița și căminul de zi funcționează în trei clădiri separate.
“Adevărul este veșnic. Chiar și adevărul oprimat și îngrădit va învia mai devreme sau mai târziu.” (Vitos Mózes)
